Care e cel mai puternic brand romanesc? Afla aici
Publicat Joi, 08 septembrie 2011, de catre D.M.S.
Borsec, Poiana, Kandia, Gerovital, Dorna, BCR, La Dorna, Dacia, Plafar si Timisoreana sunt marcile care conduc in clasamentul celor mai puternice 50 branduri romanesti in 2011, conform studiului lansat astazi de catre revista Biz si Unlock Market Research in cadrul conferintei brandRo.


Cinci dintre marcile aflate in primele 10 locuri in 2010 se afla si acum in aceeasi prima liga: Borsec, Poiana, Dorna, BCR , Dacia si Timisoreana. Meritul lor e acela de a nu fi oprit motoarele chiar daca au ajuns la plafonul de siguranta si de a-si calcula pasii in asa fel incat, in conditii de instabilitate economica, sa nu se abata de la valorile lor.

Pentru brandurile de media, anul acesta a fost realizat un clasament dedicat. Pro TV este liderul pe acest segment, cu un index foarte mare in ierarhia generala, fiind urmat de Antena 1, Radio Zu, TVR 1, Prima TV, Kiss FM, Radio 21, Libertatea, Adevarul si Europa FM, ultimele doua fiind nou intrate in clasament.

“Dinamica pietei romanesti face ca, de la an la an, in topul celor mai puternice branduri sa avem modificari substantiale si noi intrari in top, ceea ce ne arata ca brandurile romanesti depun constant eforturi pentru a se impune in mintea si in inima consumatorilor”, declara Marta Usurelu, redactor-sef Biz.

Studiul Unlock Market Research a avut ca scop masurarea “puterii” marcilor romanesti al doilea an consecutiv, nu din perspectiva financiara, corporatista ci din perspectiva investitiei de incredere si afectivitate care le este acordata de catre consumatori.

“As dori ca la aceasta a doua editie a topului sa fac un indemn la incredere in propriile forte, chiar daca mediul in care actionam ni se pare deseori neprietenos. Pentru ca daca unii dintre noi reusesc, chiar daca aceia sunt putini, inseamna ca se poate. Mai greu, cu mai mult efort, cu extrem de multa disciplina uneori sinonima cu incapatanare, dar se poate”, declara Adina Vlad, Managing Partner, Unlock Market Research.

Prezentarea rezultatelor, a clasamentului si a concluziilor topului se gasesc pe www.revistabiz.ro. Rezultatele studiului pot fi citite integral in a doua editie a cartii “Top 50 cele mai puternice branduri romanesti”. 


Te-ar mai putea interesa: